Cristina Neagu a vorbit despre perioada în care a fost infectată cu COVID-19. „Va fi greu să recuperez!” Când ar putea reveni pe teren

Cristina Neagu a vorbit despre perioada în care a fost infectată cu COVID-19. „Va fi greu să recuperez!” Când ar putea reveni pe teren
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristina Neagu, căpitanul echipei de handbal feminin CSM București și al echipei naționale a României, a vorbit despre perioada în care a fost infectată cu noul coronavirus.

Azi, 14 octombrie, expiră cele 14 zile de carantină pentru Cristina Neagu iar testul său este negativ. Astfel, sportiva celor de la CSM București poate reveni la antrenamentele echipei.

Cristina Neagu a vorbit despre perioada în care a fost infectată cu COVID-19

„Nu am ieşit deloc, am refăcut testul şi este negativ. Am trecut cu bine peste această încercare, am făcut o formă uşoară, doar că mi-am pierdut mirosul şi gustul. Nici acum nu le-am recuperat în totalitate. Este o situaţie stranie să ai acest virus ca o răceală, fără probleme majore, dar care este contagios şi poate deveni foarte rău.

Am auzit de cazuri grave şi în sport. Poate lumea crede că dacă eşti sportiv şi ai grijă de tine, ai antrenamente tot timpul, te menţii, ai medicaţie, refacere etc, eşti ferit. Dar uite că nu e aşa. Sunt cazuri grave şi între sportivi, cum sunt cazuri uşoare şi la oamenii obişnuiţi. Nu aş dori să contacteze cei dragi şi apropiaţii acest virus, de fapt nu aş dori să îl aibă nimeni, dar nu putem alege. Doar să avem grijă de noi, să respectăm măsurile, să fim atenţi la fiecare pas. Este cel mai important”, a spus Cristina Neagu, conform News.ro.

Cristina Neagu, veste bună pentru fanii ei. „Mă simt bine fizic!”

Cristina Neagu așteaptă cu nerăbdare să revină la antrenamentele echipei sale și susține că se simte bine fizic după ce a fost infectată cu COVID-19, chiar dacă nu a avut voie să facă antrenamente.

„Mă simt bine fizic. Nu am avut voie să fac antrenamente, mai ales antrenamente intense. Astăzi, de exemplu, am alergat puţin pe bandă, acasă. Va fi greu să recuperez cât mai repede, pentru că resimţi o perioadă fără pregătirea specifică şi cu care eşti obişnuit. În prima săptămână nu am făcut mişcare deloc, mi-a recomandat şi medicul. Am avut dureri în gât, nu am fost prea bine.

Voi mai face nişte analize de sânge şi la plămâni, iar de joi aş vrea să reintru în programul de antrenamente. Va fi greu, repet, să recuperez, dar voi trece şi peste asta. Sunt bucuroasă că am trecut cu bine, că sunt sănătoasă.

Da, m-am gândit, normal, când vezi ce e în jur. Mi-am dorit să am parte de o formă uşoară, să nu trec prin febră mare, prin spital şi, mai ales, să ies sănătoasă din experienţă. Spun acest lucru pentru că nu se ştiu multe lucruri, e cam neclar totul când vine vorba despre ce se întâmplă cu tine, cu corpul tău, după ce ai avut Covid-19. Sper ca ultimele analize să fie ok, aşa cum a fost şi testul negativ şi să mă alătur echipei”, a spus Cristina Neagu.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×